Față de unele animale, olfacția (simțul mirosului) este un simț mai puțin dezvoltat la om. Acesta poate distinge aproximativ 10.000 de mirosuri. Însă, din combinarea în cantități diferite a circa 50 de mirosuri primare, se poate obține o diversitate de senzații olfactive.
Rolul principal al olfacției este de a identifica substanțele mirositoare sau nocive din aer. În plus, alături de simțul gustului intervine în identificarea calității alimentelor precum și în stimularea eliberării secrețiilor digestive.
Pentru ca o substanță să poată fi mirosită, aceasta trebuie să îndeplinească anumite caracteristici:
⦁    să fie volatilă;
⦁    să ajungă în nări;
⦁    să fie solubilă;
⦁    să poată traversa mucusul;
⦁    să poată atinge celulele olfactive.  
Receptorii analizatorului olfactiv sunt chemoreceptori și anume, celule bipolare de la nivelul mucoasei olfactive (neuronul I al căii olfactive). Aceștia sunt dispuși în partea postero-superioară a foselor nazale.
Caracterele celulei bipolare:
⦁    sunt neuroni fusiformi.
⦁    prezintă o dendrită scurtă și groasă, la finalul căreia (la polul apical) se află o veziculă (butonul olfactiv) cu cili.
⦁    din polul bazal, axonii (10-20) se adună într-un mănunchi (formează nervii olfactivi) și traversează lama ciuruită a osului etmoid (osul etmoid prezintă la interior țesut spongios).